Unul dintre cele mai luxoase și, în același timp, performante SUV-uri electrice din lumea, Mercedes-AMG EQE 53 4MATIC+, poate fi comandat începând de acum la dealerii Mercedes. Prețul anunțat este de trei ori mai mare față de cel al lui Tesla Model Y, rivalul său direct fiind, de fapt, Model X.
Mercedes-Benz va grupa sub-brandurile sale de lux Mercedes-Maybach, Mercedes-AMG și vehiculele de teren G Class într-o singură subsidiară, ca parte a actualei restructurări de la firma mamă, Daimler AG, a anunțat un purtător de cuvânt al grupului german, transmite DPA.
La doar câteva zile de la zvonurile privind schimbarea șefului Aston Martin, CEO-ul Andy Palmer și-a dat demisia și a fost înlocuit de șeful Mercedes-Benz AMG, după cum anunță compania într-un document transmis presei.
Directorul general al constructorului auto britanic Aston Martin, Andy Palmer, va părăsi compania în cadrul unei restructurări a echipei manageriale, și va fi înlocuit cu CEO-ul de la Mercedes-AMG, Tobias Moers, informează Reuters, care citează o sursă din apropierea acestui dosar.